Uneori este la fel de greu să predai Chan ca şi să înveţi Chan:

A fost odată un Maestru Chan care avea în grijă trei novici. Le-a explicat de ce este nevoie de o disciplină a spiritului şi le-a spus ca, începând chiar din acel moment, să păstreze regula tăcerii totale. Apoi, ducându-şi degetul la gură, le-a spus să se ducă în camerele lor.

Primul novice a spus: "O, Maestre, te rog să-mi permiţi să-mi exprim marea recunoştinţă pentru faptul de a fi instruit de sfinţia ta!"

Atunci al doilea novice spuse: "Prostule! Nu îţi dai seama că spunând asta ai încălcat regula tăcerii?"

Iar al treilea novice şi-a ridicat mâinile şi s-a văitat: "Doamne! Oare eu sunt singurul în stare să respect regulile?"

Uneori ne uităm în jur şi ni se pare că nimeni nu se poate ridica la nivelul nostru. Suntem ca acei trei novici. Deseori, la fel ca primul novice, spunem că vrem să învăţăm dar nu dăm cu adevărat atenţie lucrurilor aflate din cărţi sau de la profesori. Sau, ca şi al doilea novice, înţelegem regulile dar ni se pare că ele sunt valabile numai pentru ceilalţi. Ori precum al treilea novice, ne aşteptăm să fim lăudaţi ori de câte ori facem ceea ce ni se cere.

Uneori avem parte de frustrarea acelui Maestru Chan.

Poate că vedem neatenţie, lene, frivolitate, sau îngâmfare intelectuală. Mai rău, poate vedem oameni ce sunt ipocriţi desăvârşiţi - oameni care pretind că nu interese decât de ordin spiritual şi care sunt de fapt nouăzeci şi nouă la sută un amalgam de mândrie, lăcomie şi desfrânare. Şi atunci ridicăm mâinile deznădăjduiţi şi tragem concluzia că Vârsta de Aur a Chan-ului s-a dus. Am venit prea târziu. Chan nu mai are scăpare. Am apărut chiar la timp pentru funeralii. Fiecare eră spune că a venit prea târziu pentru a fin inclusă în Vârsta de Aur a Iluminării.

Maestrul Yong Jia, care a studiat cu Al Şaselea Patriarh Hui Neng, şi-a făcut griji pentru viitorul Chan-ului. El a deplâns marea răspândire a oamenilor lumeşti şi raritatea celor ce respectă sincer Buddha Dharma. "Vai!" striga el în Cântecul Iluminării, "În aceste vremuri decadente şi înrăite, nimănui nu-i mai pasă de disciplină. Vremea Sfântă a trecut şi a venit Era Perversiunii."

Dar, Maestrul Yong Jia, cu toate grijile lui cu privire la acea eră întunecată, a reuşit să atingă iluminarea într-un timp foarte scurt. A fost ceea ce se numeşte "răsărit peste noapte". Şi de fapt, Hui Neng chiar l-a numit aşa: "Cel Iluminat Peste Noapte!" Lampa Maestrul Yong Jia a luminat mult timp pentru acele vremuri aşa zise întunecate.

Maestrul Wei Shan, care s-a născut în 771 şi a murit în 863, şi-a văzut sfârşitul vieţii pământeşti odată cu sfârşitul Vârstei de Aur a Chan-ului din Dinastia Tang. Maestrul Wei obişnuia să se vaite: "Nu este păcat că ne-am născut la sfârşitul Vremurilor Iluminării?" El a deplâns marea răspândire a oamenilor lumeşti şi raritatea celor ce respectă sincer Buddha Dharma. Cât de fericit ar fi fost dacă se năştea mai devreme! Îi era foarte teamă că nu va avea cine să-i ia locul.

Dar haideţi să ne amintim un pic de cum a ajuns Wei Shan să fie numit Wei Shan.

Numele original al lui Wei Shan era Ling You şi era din provincia Fu Jian. A studiat Chan sub îndrumarea Maestrului Bai Zhang Huai Hai.

Dar, Maestrul Bai Zhang Huai Hai s-a născut pe la mijlocul Dinastiei Tang; dar şi el a deplâns marea răspândire a oamenilor lumeşti şi raritatea celor ce respectă sincer Buddha Dharma.

Bai Zhang Huai Hai era atât de necăjit cu privire la starea în care se afla Chan-ul încât s-a hotărât să rezolve problema construind o nouă mănăstire pe Muntele Wei, adică Wei Shan, din provincia Hunan. Şi gândind el că nu se mai găsesc oameni iluminaţi, a crezut de cuviinţă să meargă să o construiască chiar el.

Într-o zi, pe când se tot gândea el cum să ducă la bun sfârşit această sarcină, l-a vizitat bătrânul ascet prezicător Si Ma.

"Sfătuieşte-mă ce să fac," l-a rugat Bai Zhang Huai Hai. "Mai întâi, ce părere ai de construirea unei noi mânăstiri pe muntele Wei?"

"Este o idee excelentă," a răspuns Si Ma. "Este un loc ideal şi poate susţine o comunitate de cinci sute de călugări."

Bai Zhang Huai Hai a fost încântat de cele auzite. Dar atunci Si Ma a adăugat: "Să nu-ţi faci idei că o să te duci tu însuţi acolo. Muntele este tânăr şi puternic iar tu eşti bătrân şi fără vlagă. Trebuie să trimiţi pe altcineva."

Dar pe cine? Bai Zhang Huai Hai nu vedea pe nimeni din jur în stare de aşa ceva.

Si Ma a încercat să-l ajute. "Hai să vedem pe cine ai disponibil," a spus el.

Şi, unul câte unul, Bai Zhang Huai Hai i-a luat la rând pe toţi călugării. Desigur că a început cu călugărul şef.

Si Ma s-a uitat odată la călugărul şef şi a dat din cap, respingându-l. Şi i-a tot respins pe toţi candidaţii până ce a ajuns la Ling You. "Acesta-i omul!" a spus. "Trimite-l la Wei Shan."

Dar călugărul şef nu a fost de acord cu acest verdict şi i-a cerut Maestrului Bai Zhang Huai Hai să întărească decizia printr-o examinare, adică fiecare candidat să-şi demonstreze priceperea în Chan.

Aşa că Bai Zhang Huai Hai a organizat un concurs. A pus un căuş pe podea în mijlocul camerei şi, unul câte unul, călugării intrau în cameră şi răspundeau la întrebarea: "Fără a numi acest obiect căuş, cum ar putea fi numit?"

Intră călugărul şef, se uită la polonic, se gândeşte un minut şi răspunde: "Ei bine, am putea să spunem că este o pană de despicat." Bai Zhang Huai Hai a fost nemulţumit de răspuns. Acest răspuns în mod evident fabricat, arăta că acel călugăr aborda problema mult prea intelectual. Era încă prea ataşat de denumiri şi forme.

Toţi candidaţii au dat răspunsuri nesatisfăcătoare până ce, în sfârşit, a venit şi rândul lui Ling You. Ling You intră în cameră şi când Bai Zhang Huai Hai îl întreabă: "Fără a numi acest obiect căuş, cum ar putea fi numit?" Ling You se repede la căuş şi îi dă un picior de îl izbeşte de perete. Bai Zhang Huai Hai şi-a dat capul pe spate şi a început să râdă. Si Ma avea dreptate. Ling You era într-adevăr omul potrivit. Un căuş? Ce mai nume! Ce mai formă!

Deci vedeţi, chiar şi maeştrii mai au de învăţat câte o lecţie. Bai Zhang Huai Hai a crezut că zilele de glorie ale Chan-ului au trecut. S-a înşelat. Ling You s-a dus şi a construit mânăstirea şi astfel a devenit cunoscut ca Marele Maestru Wei Shan.

A trecut o mie de ani de la acel concurs iar maeştrii Chan încă deplâng marea răspândire a oamenilor lumeşti şi raritatea celor ce respectă sincer Buddha Dharma.

Luaţi de exemplu cazul meu. În tinereţea mea, cele mai multe mânăstiri de la sud de cele trei râuri au fost distruse de tot felul de rebeliuni. Mulţi călugări din munţii Zhong Nan au venit în sud, mergând pe jos, şi au ajutat la reclădirea acestor mânăstiri. Ce luaseră cu ei? Nimic. Aveau o traistă în băţ şi hainele de pe ei. Atâta tot. Toţi se întrebau ce mare lucru ar fi putut face ei. Dar ei şi-au făcut treaba. Au reclădit mânăstirile.

Mai târziu, când aceste mânăstiri s-au dezvoltat şi au avut nevoie de şi mai mulţi călugări, au venit alţii noi. Veneau cu trăsurile şi aveau multe bagaje. Şi toţi şi-au spus: "Vai, sunt prea lumeşti. Nu or să reuşească nimic." Dar au reuşit, nu-i aşa?

Şi acum, când mai călătoresc undeva şi-i văd pe călugări cum se urcă în trenuri şi în avioane cu valizele lor asortate de piele, mă trezesc spunându-mi: "Vai, sunt prea lumeşti. Nu or să reuşească nimic." Dar au reuşit, nu-i aşa?

O să reuşiţi, nu-i aşa?

  Înapoi          Index           continua