Dragi prieteni, vreau să vă spun o povestioară pe care o ştiu de la un înţelept. El a spus:

"Odată mă aflam într-un ţinut necunoscut, mergând pe o stradă ciudată. M-am uitat în jur încercând să-mi dau seama unde mă aflu, şi văzând doi oameni m-am dus la ei. "Unde mă aflu?" i-am întrebat. "Şi cine sunteţi voi?"

"Primul om mi-a răspuns: "Aceasta este lumea Samsarei, iar în această lume eu sunt cel mai înalt pitic care există!" Iar celălalt a răspuns: "Da, iar eu sunt cel mai scund gigant!"

"Această întâlnire m-a lăsat foarte încurcat, fiindcă, vedeţi voi, amândoi aveau aceeaşi înălţime."

Am început cu această povestioară fiindcă am vrut să vă arăt cât este de important să ne gândim bine la felul cum percepem lucrurile.

La Hui Neng, al Şaselea şi ultimul Patriarh al acestei Căi Chan, au venit odată doi călugări care se certau despre un steag ce flutura în vânt.

Primul călugăr spunea: "Steagul e cel care se mişcă." Iar celălalt răspundea: "Nu! Vântul e cel care se mişcă."

Al Şaselea Patriarh i-a certat pe amândoi. "Domniile voastre," a spus el. "Mintea voastră e cea care face toate mişcările!"

În lumea Samsarică Omul este măsura tuturor lucrurilor. Totul este relativ. Totul se schimbă. Doar în lumea reală, în lumea Nirvanică, găsim constanţă.

În Chan sarcina noastră este să discriminăm – nu între fals şi fals, ci între fals şi real. Diferenţele de aspect exterior nu au nici o importanţă. Lumea reală este în noi. Este chiar în mintea noastră.

Acum am fericita sarcină de a vă ajuta să păşiţi în lumea reală, lumea în care nu sunt nici pitici şi giganţi, nici discuţii fără rost. În lumea reală nu este decât pace, fericire, adevăr şi lipsa dorinţei de iluzii dăunătoare.

Dragi prieteni, fiecare fiinţă umană posedă două naturi proprii: una aparentă şi una reală. Cea aparentă este acest mic sine sau ego care este mereu schimbător şi diferit; cel real este Marele Sine Buddha care este mereu acelaşi. Sinele mic se află în lumea aparentă, în lumea Samsarică. Sinele Buddha există în lumea reală, în lumea Nirvanică.

Amândouă lumile se află în acelaşi loc. În Sutra Inimii citim: "Forma nu este diferită de gol iar golul nu este diferit de formă." Toţi se întreabă: "Cum se poate ca Samsara şi Nirvana să fie acelaşi lucru? Cum poate fi iluzia la fel cu realitatea? Cum pot fi eu ego şi Buddha în acelaşi timp?" Bune întrebări. Fiecare budist trebuie să ştie să răspundă la ele.

Răspunsul se află în modul în care percepem realitatea. Dacă percepem realitatea direct, atunci o vedem în puritatea ei Nirvanică. Dacă o percepem indirect – prin conştiinţa ego – o vedem distorsionată în Samsara. De ce nu vedem realitatea clar?

Samsara este lumea pe care sinele mic crede că o vede şi o cunoaşte prin simţuri. Uneori mai greşim. Când un om mergând prin pădure dă de un de un colac de sfoară şi crezând că sfoara este un şarpe, fuge repede înapoi. Pentru el sfoara a fost un şarpe şi a reacţionat în concordanţă. După ce va ajunge acasă le va povesti tuturor cum era să fie muşcat de un şarpe în pădure. Frica lui a fost adevărată. Dar motivul acestei frici nu a fost real. Micul sine ego mai percepe prost realitatea şi atunci când îşi expune judecăţile estetice sau morale asupra ei. Dacă o

Ilustraţie de Yao Xin

femeie, văzând o altă femeie, spune "Văd o femeie cu o pălărie verde," nu-i nici o problemă. Dar dacă spune "Văd o femeie cu o pălărie verde îngrozitoare," asta e viziunea Samsarică. Poate altcineva crede că pălăria e frumoasă. Dar în realitate nu există nici frumos, nici urât. Doar există.

La fel, când vulpea omoară un iepuroaică, pentru puii iepuroaicei care acum vor muride foame, aceasta e o crimă. Dar pentru puii înfometaţi de vulpe, acelaşi eveniment este considerat cu siguranţă bun. În realitate nu există nici bine, nici rău. Doar există.

Realitatea este înţeleasă prost şi deoarece observatorul şi ceea ce este observat sunt mereu în schimbare.

Nu se poate stabili momentul precis în care mugurele înfloreşte, sau în care floarea devine fruct, sau fructul sămânţă, sau sămânţa copac. Toate aceste schimbări sunt subtile şi continue.

Nu putem păşi în acelaşi râu de două ori fiindcă apa curge în continuu. De asemenea, nu suntem aceeaşi persoană de la un minut la altul. În continuu acumulăm noi informaţii şi experienţe în timp ce le uităm pe cele vechi. Ieri ne aminteam ce am mâncat la cina de răsalaltăieri. Mâine nu ne vom mai aminti acel meniu, decât dacă a fost ceva memorabil … sau dacă de obicei mâncăm aceleaşi lucruri: "Era orez cu tofu."

Iluzia vieţii este opusul iluziei de la cinema. Filmul este format dintr-o serie de imagini individuale ce sunt derulate cu viteză pentru a crea iluzia de mişcare continuă. În viaţa de zi cu zi ne întâlnim cu mişcarea continuă pe care o izolăm şi o îngheţăm, după care îi dăm un nume şi o fixăm ca şi cum ar fi ceva concret, un obiect individual sau un eveniment. Nu ne înţelegem mereu asupra momentului în care aplicăm fixaţia. Ce este o femeie tânără? În cazul unui bătrân de nouăzeci de ani cam toate femeile sunt tinere.

Acum poate înţelegem mai bine de ce sinele mic nu percepe corect realitatea, dar tot ne mai întrebăm, de ce oare om avea un sine mic şi un Sine Buddha?

Motivul este deoarece pur şi simplu suntem oameni.

Sinele mic ne dă conştiinţa continuităţii identităţii noastre, putând astfel să spunem: "Azi sunt cel care am fost ieri şi care voi fi şi mâine." Fără el nu am putea să organizăm informaţiile senzoriale care ne asaltează. Fără el nu am avea nici un sentiment de apartenenţă sau de legătură cu ceilalţi. Nu am avea părinţi sau o familie pe care să o putem numi a noastră, nu am avea soţii sau copii, nu am avea profesori sau prieteni care să ne ghideze şi să ne încurajeze. Sinele mic ne dă natura umană.

Pe măsură ce ne maturizăm observăm că viaţa nu este fir continuu cu fiecare eveniment pus la locul lui, ca boabele de pe un şirag de mătănii. Nu, firul se ţese într-o reţea, o reţea de noduri interdependente. Nu ne putem atinge de un nod fără să le afectăm şi pe celelalte. Nu ne putem lega doar de un aspect al istoriei noastre fără, poate, să-i modificăm întreg cursul. Această reţea de informaţii şi experienţe, de condiţionări şi asocieri, de amintiri şi neînţelegeri, devine curând o încrengătură foarte complicată; atunci nu mai ştim cu certitudine care e locul nostru în schema lucrurilor. Când suntem tineri ne vedem în centrul universului, dar când mai creştem nu mai suntem atât de siguri de poziţia şi identitatea noastră. "Nu mai sunt cel de la zece ani, dar nici nu sunt un altul." Curând începem să ne întrebăm: "Cine sunt eu?" Sinele ego ne-a lăsat în confuzie.

Confuzia duce la dezastru, iar atunci, după cum a spus Buddha în Primul Adevăr Nobil, viaţa devine amară şi dureroasă.

Cum scăpăm de această confuzie? Ne întoarcem conştiinţa. Respingem complexitatea lumii exterioare în favoarea simplităţii lumii interioare. În loc să căutăm putere şi glorie pentru sinele mic, ne întoarcem conştiinţa spre interior descoperind gloria Sinelui Buddha. În loc să ne chinuim încercând să fim şeful altora, găsim bucurie şi mulţumire în a fi Unu cu Sinele Buddha şi în a-i sluji pe ceilalţi.

Dragi prieteni, scopul antrenamentului Chan este obţinerea clarităţii vederii, aşa încât să ne cunoaştem adevărata identitate. Chan ne ajută să transcedem natura umană şi să realizăm Natura Buddha.

Cu mai multe secole în urmă, secta Meditaţiei Chan a fost fondată şi formată de doi oameni mari: Întâiul Patriarh, Bodhiddharma, care a venit în China din vest, şi Hui Neng, al Şaselea Patriarh.

Datorită acestor doi oameni Chan a înflorit, răspândindu-se în toată China şi în alte ţări îndepărtate. Şi care a fost cea mai importantă învăţătură a lui Bodhidharma şi Hui Neng? "Scăpaţi mintea de egoism! Eliberaţi-o de gândurile impure!"

Dacă aceste sfaturi nu sunt respectate nu puteţi reuşi în practica Chan. Calea Chan se aşterne în faţa voastră! Urmaţi-o! Vă va duce la pace, bucurie, adevăr şi libertate.

  Înapoi          Index           continua