![]() |
|||
| |||
![]() |
(Notă: Husam era asistentul mult iubit al lui Rumi. Rumi îl tachinează)
Husam ne cere să începem cu Cartea a V-a.
Ziya-Haqq, Strălucirea Adevărului, Husamuddin, Maestru al Maeştrilor Puri, de n-aş avea gâtul atât de strâmt, te-aş lăuda aşa cum meriţi să fi lăudat, în altă limbă decât cea din cuvinte. Însă o găină nu e şoim. Să mulţumim că avem măcar cerneală, şi apoi să scriem. Nu mă adresez materialiştilor. Când spun Husam, mă adresez numai celor ce ştiu tainele spiritului. A lăuda înseamnă a da perdeaua la o parte, lăsând calităţile să intre. Soarelui, desigur, ce legătură nu are cu ale mele cuvinte. Cel ce Laudă, sie-şi aduce laudă, vorbele lui însemnând: "Am ochii limpezi". Iar cel ce critică, lui îşi aduce vină, de fapt spunănd: "Nu pot vedea bine cu ochi aşa bolnavi". Să nu îţi pară rău vreodată pentru cel ce vrea să fie Soarele, celălalt Soare, Acela care putreziciunea o preface vie. Şi să nu plângi pentru cel ce vrea să fie această lume. Husam este Soarele la care mă refer. El nu poate fi înţeles cu mintea, sau grăit, dar ne poticnim şi cădem încercând. Doar fiindcă nu poţi bea atât de mult cât curge, nu înseamnă că vei renunţa să sorbi din ploaia rece. Dacă nuca misterului nu poate fi prinsă, lăsaţi-mă să mă ating măcar de coajă. Husam, reaminteşte-mi cuvintele, cuvintele tale. Cuvintele mele sunt nimic pe lângă cunoaşterea ta, atmosfera terestră faţă de spaţiile tale enorme. Vorbele mele arată doar către acesta, către Tine, aşa încât cei ce le aud să nu se plângă că n-au avut vreodată şansa să Te vadă. Prezenţa Ta mă scoate din mândrie, din închipuire şi din părere. Slăvită este alifia ce ne va vindeca vederea. Şi pătrunzătoare, ascultarea neîntreruptă. Rămâi sub cerul liber precum palmierul, cu braţele întinse. Nu-ţi săpa galerii de şobolan, comentând prin vreun labirint doctrinar. Artificiile intelectuale te ţin învăluit în întuneric. Iar cele patru caracteristici te separă de iubire. Coranul le numeşte cele patru păsări. Spune Bismillah, şi taie gâtul acestor orătănii. Cocoşul pasiunii, păunul importanţei, cioara avuţiei şi raţa nerăbdării, omoară-le şi reînvie-le sub altă formă, transformate şi nestricătoare. Este o raţă în tine. Ciocul ei nicicând liniştit, prin ţărână mereu căutând, şi prin apă la fel, precum hoţul ce prădând o casă, sacul şi-l umple în grabă, cu perle sau cu boabe, cu de toate. Mereu gândind: "Nu mai am timp! N-o să mai am o altă şansă!". Un Om Adevărat este mai liniştit şi măsurat. El nu îşi pierde timpul gândind la întreruperi. Dar raţei îi este atât de frică să nu-i scape ceva, că şi-a pierdut toată bunăvoinţa, în schimb mărindu-şi înspăimântător puterea înfulecării. Necredincioşi în număr mare veniră o dată la Mahomed, ştiind că vor primi mâncare. Mahomed şi-a îndemnat Prietenii, "Împărţiţi oaspeţii între voi şi îngrijiţi-vă de ei. Fiind voi plini de mine, va fi ca şi cum eu însumi le sunt gazdă". Şi fiecare Prieten a luat căte un oaspete, însă la urmă rămânând unul mai mare. Bloca intrarea în moschee precum zaţul prea gros din ceaşcă. Deci Mahomed l-a luat acasă, unde enormul fiu de Ghuzz Turk a înghiţit tot, laptele de la şapte capre şi mâncare destulă cât pentru optsprezece oameni să ajungă! Ceilalţi din casă erau furioşi. Când omul merse la culcare, slujnica după el uşa o încuie cu pizmă răzbunătoare. Dar pe la miezul nopţii pe om îl apucară nişte nevoi urgente. Dar uşa! O încearcă cu un cuţit vrea să o crape. Nimic. Nevoia tot creşte. Camera mai mică este. Cade din nou în somn confuz visând un loc atât de părăsit, fiind atât de părăsit chiar el. Aşa visând el că e singur, îi scapă o mare descărcare, şi încă o mare descărcare. Atunci el iute se trezeşte şi vede numai că păturile ce la piept strânge sunt toate pline de căcat. Tremură tot, înfiorat de ruşinea care de obicei nu lasă să se scape omenirea. Îşi spune el: "Somnul îmi este mai rău decât veghea. În veghe nu găsesc decât mâncare. În somn e această descărcare". Plânge acum, înecat în ruşine, Aşteptând să vină zorii şi uşa să se deschidă, sperând cumva să scape în fugă, şi nimeni să nu-l vadă în jalnica lui stare. Pe scurt: Uşa-i deschisă. Este salvat. Mahomed veni în zori. Nevăzut el uşa a deschis, ca omul să nu se ruşineze ci fugind, să meargă să se spele. Cel absorbit în Alah, precum Mahomed poate astfel să facă. Căci Mahomed a ştiut ce s-a întâmplat în noapte, dar nu îl lăsă să scape, până ce nu s-a întâmplat, ce trebuia să se întâmple. Multe fapte ce par crude vin dintr-o mare Prietenie. Iar multe răsturnări sunt de fapt ridicări. Mai târziu, un fecior băgăcios, Aşternutul murdar la Mahomed îl aduce. "Uite ce ţi-a făcut oaspetele!" Mahomed zâmbeşte, el fiind însăşi mila faţă de toate fiinţele. "Daţi-mi o găleată cu apă". Toţi sar în sus, "Nu, lasă-ne pe noi. Menirea noastră e să te servim, şi asta este munca la care ne pricepem. A ta e munca inimii". "Ştiu, dar acum ocazia este extraordinară". O Voce în el spunea: "O mare înţelepciune afli spălând aceste cârpe. Hai, spală". Între timp, cel care a murdărit şi apoi a fugit, La Mahomed acasă se întoarse. O amuleta ce mereu purta, în fugă o uitase. Intră şi vede Mâinile Dumnezeieşti cum spală rufa ce tare a pângărit. Uită de amuletă. O mare dragoste deodată îl cuprinde. Îşi sfâşie cămaşa. De zid, de uşă capul şi-l loveşte, iar faţa i se umplu toată de sânge. Atunci se-adună toată casa. El ţipă, "Staţi deoparte!" Iar capul şi-l plesneşte, "Nu am înţelepciune!" Lui Mahomed pe jos i se închină. "Tu eşti Întregul. Eu sunt fărâma fără importanţă. La Tine nu pot să privesc." Cuprins de remuşcări tace. Mahomed îl ridică şi îl îmbrăţişează, cunoaşterea interioară o deschide. Norul plânge iar floarea în grădină răsare. Copilul plânge iar laptele mamei curge. Moaşa Creaţiei a spus, Lăsaţi-i să plângă destul. Prin jocul ploii-plânset şi al soarelui-văpaie creştem. Păstrează-ţi inteligenţa albă-incandescentă şi tristeţea umedă-lucitoare, iar viaţa îţi va rămâne vie. Să plângi uşor, ca un copil. Lasă trupul-nevoi să scadă, iar sufletul-decis să crească. Dă mai puţin sinelui fizic. Ochiul spiritual se va deschide. Când trupul se goleşte, şi rămâne astfel, Dumnezeu îl umple cu mosc şi sidef. Aşa dă omul murdărie, primind înapoi puritate. Ascultă de Profeţi, nu de vreun tinerel. Fundaţia şi zidurile vieţii spirituale sunt făcute din renunţări şi disciplină. Stai cu Prietenii ce te ajută în acestea. Cu ei vorbeşte despre textele sfinte, şi despre cum faci tu, şi ce mai fac ei, în practică îndemnându-vă. - Mathnawi, V, 1-149, 163, 167
|
Modificat la:
11-07-2004
| |